WELLNESS ÎN INIMA CARPAŢILOR

WELLNESS ÎN INIMA CARPAŢILOR

WELLNESS ÎN INIMA CARPAŢILOR 1500 938 WorldTravelGroup
O incursiune în inima Carpaţilor, pentru relaxare totală şi încărcare energetică într-un cadru natural deosebit, împreună cu familia şi prietenii…..
  • Plecăm spre Poiana Braşov, traversând frumoasa vale a Prahovei. Facem un popas în Sinaia, “Perla Carpaţilor” pentru a vizita Castelul Peleş ce a fost construit la inițiativa primului Rege al României, Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului, în anul 1874, an în care, din inițiativa suveranului, comuna primește numele de Sinaia. Un an mai târziu, în centrul localității sunt construite primele case boierești, iar în 1876 începe construirea căii ferate Ploiești – Predeal, care străbate și Sinaia. Concomitent, între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundația castelului Peleș. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a reședinței a avut loc într-un cadru festiv la 10/22 august 1875. Încântaţi de minunatele interioare ale castelului, unul dintre cele mai frumoase din Europa, continuăm spre Braşov. Vizităm oraşul de la poalele Tâmpei. Așezat în centrul țării, acolo unde s-au întâlnit dintotdeauna drumurile ce au legat teritoriile istorice românești, Brașovul a fost și rămâne o punte de legătură și de circulație a valorilor materiale și spirituale și o zonă de simbioză între cultura românească și cea a naționalităților conlocuitoare. Brașovul a fost atestat documentar prima dată în anul 1235, fiind cel mai important oraș din Transilvania în timpul Evului Mediu și o fortăreață economică în secolele XIV-XVI. Vizităm Biserica Sfântul Nicolae, Muzeul primei şcoli şi desigur impunătoarea Biserică Neagră, simbol al oraşului. Ajungem în Poiana Braşov, una dintre cele mai frumoase staţiuni montane din România.

  • Dimineaţa va fi dedicată unui inedit program de wellness unde participanţii au ocazia să se încarce în mijlocul naturii sub îndrumarea unui instructor specializat. În acelaşi timp, copiii au ocazia de a petrece o dimineaţă în natură în cadrul unor activităţi dinamice, organizate şi supravegheate de personal însoţitor specializat. După-amiază ne vom îndrepta spre peştera Valea Cetăţii, deschisă în 1949, în urma unei explozii hidraulice. Bolovanii care blocau intrarea în peşteră au fost aruncaţi în valea de jos. Mai târziu în 1954, a intrat primul grup de oameni în peşteră. Continuăm către Râşnov pentru a vizita una din cele mai bine păstrate cetăţi ţărăneşti din Transilvania. Prima menţiune a Cetăţii Râşnov datează din anul 1335, cu ocazia unei noi năvăliri a tătarilor când a fost pustiită din nou ţara Bârsei, în afară de cetatea de pe Tâmpa şi Cetatea Râşnovului care nu au putut fi cucerite. Spre seară vom reveni la Poiana Braşov.

  • Dimineaţa va fi dedicată unui inedit program de wellness unde participanţii au ocazia să se încarce în mijlocul naturii sub îndrumarea unui instructor specializat. În acelaşi timp, copiii au ocazia de a petrece o dimineaţă în natură în cadrul unor activităţi dinamice, organizate şi supravegheate de personal însoţitor specializat. Pornim apoi spre Bucureşti, la finalul acestei excursii, mai “bogaţi” şi aşteptând cu interes noi aventuri pentru a descoperi alte locuri spectaculoase din România…..

750 Lei / persoană în cameră dublă
Data de plecare: 16.07.2021

    • 2 nopţi de cazare la Rizzo Boutique Hotel 4* / Poiana Braşov
    • Mic dejun şi cină;
    • Vizite conform descrierii;
    • Transport cu autocar/microbuz modern, cu climatizare;
    • Ghid însoţitor pentru întreaga perioadă și instructor specializat pentru programul de wellness.
    • Supliment SGL: 460 Lei;
    • Copil 0-2,99 ani: gratuit;
    • Copil 3-11,99 ani: reducere 30%
    • Asigurarea storno;
    • Taxe şi cheltuieli personale;
    • Intrările la obiectivele turistice (Castelul Peleş: Adulţi – 30 lei; Pensionari – 15 lei; Elevi/studenţi – 7,5 lei; Biserica Sfântul Nicolae Braşov: Adulţi – 10 lei; Elevi/studenţi – 5 lei; Muzeul „Prima Şcoală Românească”: Adulţi – 10 lei; Elevi/studenţi – 5 lei; Biserica Neagră: Adulţi – 10 lei; Studenţi – 6 lei; Elevi – 3 lei; Peştera Valea Cetăţii: Adulţi – 15 lei; Copii – 10 lei; Cetatea Râşnov [vizită parţială, e în renovare]: Adulţi – 12 lei; Elevi/Studenţi – 6 lei; Persoane cu dizabilităţi – gratuit; taxele menţionate sunt valabile la momentul publicării programului, iar modificarea acestora este independentă de agenţia de turism);
    • Plecările pe acest program se fac din Bucureşti, dimineaţa la ora 08:00, de la Piaţa Victoriei (în dreptul service Aviatorilor);
    • Turiştii se vor prezenta la locul de îmbarcare cu cel puţin jumătate de oră mai devreme faţă de ora de plecare menţionată;

    • Aşezarea în autocar/microbuz va fi realizată de către ghidul însoţitor conform diagramelor de îmbarcare (în funcţie de ordinea înscrierii turiştilor);

    • Deşi se fac toate eforturile pentru a opera tururile aşa cum sunt prezentate, în unele situaţii, independente de voinţa noastră, poate fi necesar să facem modificări la traseu sau ordinea obiectivelor din itinerar;
    • Numărul minim de participanţi pentru a se putea organiza acest program este de 35 persoane; suplimentul de achitat in cazul unui grup de 20 persoane este de 95 Lei.
    • Avansul la înscriere este de 50%.



    • [anr_nocaptcha g-recaptcha-response]